Coroanele dentare au rolul de a proteja dinții pe care îi acoperă și trebuie să refacă forma, funcția și aspectul lor. Pentru un rezultat durabil și predictibil, acestea trebuie să fie corect adaptate pe structura dentară și să aibă contacte interdentare corecte, astfel încât să nu inducă inflamație gingivală.
În acest articol vă prezint un caz clinic în care două coroane dentare incorect adaptate gingival au fost înlocuite cu lucrări noi din zirconiu. Am urmărit atât refacerea funcției masticatorii, cât și îndepărtarea inflamației gingivale și menținerea unei gingii sănătoase pe termen lung.


*Situația inițială a lucrărilor și rezultatul după finalizarea tratamentului.
Pacienta s-a prezentat la consultație cu două coroane dentare aplicate pe dinți vecini. Mi-a spus că le are de ceva vreme și că gingia sângerează inclusiv în timpul masticației, că dinții nu se simt ca și cum ar fi naturali și că, deși a trecut mult timp de când le are, nu reușește să se obișnuiască cu ei.

La examenul clinic am observat că ambele coroanele prezentau praguri retentive, iar faptul că erau unite între ele făcea imposibilă folosirea aței dentare. În aceste condiții, igienizarea era aproape imposibilă, fapt ce a dus la inflamație severă a gingiei și, de aici, la sângerarea la cea mai mică atingere.
Decizia a fost simplă și luată rapid împreună cu pacienta: refacem coroanele dentare.

În prima etapă am îndepărtat coroanele vechi. După îndepărtare, se observa cum gingia era puternic afectată.
Am curățat suprafețele dentare de tartru și de resturile alimentare acumulate. Apoi am reslefuit dinții corespunzător, cu praguri de tip chamfer, astfel încât să obțin condițiile necesare pentru realizarea unor coroane noi, corect adaptate.
În această etapă am realizat două coroane provizorii care imitau foarte bine coroanele definitive, cu scopul de a crea condițiile necesare vindecării gingivale, lucru obligatoriu înainte de etapa de amprentare pentru coroanele definitive.

Am decis să păstrez pivoții metalici existenți, deoarece nu prezentau carie secundară, iar la nivel endodontic, rădăcinile nu prezentau semne de reacție apicală.
După aproximativ trei săptămâni, înainte de ședința de amprentare pentru coroanele dentare definitive, am făcut o ședință de preprotetică pentru a mă asigura că gingia este frumos vindecată.
Întrucât coroanele provizorii au fost realizate în condiții de sângerare gingivală abundentă, acestea nu au ieșit perfect. Deși gingia era într-o stare bună, aceasta nu corespundea standardelor pe care le urmăresc în etapa de amprentare dentară.

Am decis să refac coroanele provizorii în condiții mai bune decât prima dată, pe o gingie care nu mai sângera, și am temporizat încă două săptămâni.

La ședința de amprentare, gingia era perfect vindecată și am reușit să realizez două coroane dentare foarte bine adaptate, cu puncte de contact interdentare corespunzătoare.

La controlul ulterior, înainte de cimentarea definitivă, evoluția clinică era foarte bună, starea gingiei fiind îmbunătățită semnificativ, cu dispariția semnelor inflamatorii observate inițial.
Acest rezultat evidențiază importanța evaluării nu doar a aspectului estetic al coroanelor dentare, ci și a adaptării lor și a relației cu țesuturile gingivale.
Fotografiile clinice înainte și după tratament ilustrează diferența dintre situația inițială și rezultatul obținut.
Caz clinic și articol realizat de The Good Dentist – Dr. Popastate Florin.


© 2026 Toate drepturile rezervate The Good Dentist – Dr. Florin Popastate
© 2026 Toate drepturile rezervate
The Good Dentist – Dr. Florin Popastate